La Picioru’ Porcului

Dacă tâmpitu’ ăla nu musca din măr, acum eram cu toţii-n paradis!

Archive for Octombrie 2010

Toamna-n Bucate…

Posted by joeindianu pe 20/10/2010

Motto: A venit, a venit Toamna, / Sa trecem restantele cu ceva, / Cu umbra unei fituici/ Sau mai bine cu servita…

 

Disclaimer: Ca un cabotin intr-o zi proasta, va las fara reverenta cuvintelor. Sa cante muzica pozelor.  Sa vezi aici filozofie..

 

Je Veux d’l’amour, d’la joie, de la bonne humeur, ce n’est pas votre argent qui f’ra mon bonheur, moi j’veux crever la main sur le coeur papalapapapala allons ensemble, découvrir ma liberté, oubliez donc tous vos clichés, bienvenue dans ma réalité. 
 

                                          

 Frunzele cand se ingalbenesc, se ingalbenesc de gelozie?                                          Un paros…dupa epilat si operatii   

  Se inrosesc de rusine? Sau de furie?                                                                       estetice  naturale se face fluture

                                          

Happy bunch                                                                                                                   Apple of my eye…

                                          

Familia Prunarescu banuiesc…       

                                          

Soare de toamna intr-o….                                                                                         Toamna fara soare

                                          

It’s the simple things…                                                                                         

                                          

In loc de picioare de virgina…                                                                                 …a iesit bun si fara. The Must is a must.

                                                                   

Googonele, simplu: gogonele, telina, morcov, marar uscat, apa sare si  borcan

                                          

Gogosati: leustean, gogosari, morcovi, apa, sare, otet, piper

                                          

Castraveti murati: usturoi, marar uscat, castraveti, apa si sare. Simplu si la obiect.

                                          

Gem: prune taiate, zahar oala  si borcane                                                        Anu’ asta chiar a iesit demential…a mers cu clatite

                                                                            

                                    Pastrama de berbecut pe gratar cu polenta si mustul care curge cu curaj..parca e deja vin.

Si ce ar mai fi toate astea fara o muzica buna?

Traducerea si adaptarea: eu

Poze: tot eu

Va doresc tot binele din lume chiar daca mie imi ramane mai putin!

Anunțuri

Posted in Prepuţurile gandirii | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Manifest impotriva vietii

Posted by joeindianu pe 14/10/2010

 Motto: Pentru ca uneori chiar iti vine sa-ti bagi pula!

 

Disclaimer: Carnat de post ce am facut. Mi-e lene si mie sa il citesc. Nici macar funny nu e.Don’t bother. I didn’t. Nici macar poze n-are.

Am disparut stiu. Nu am multi cititori fideli deci nu am avut pe cine sa dezamagesc.  In ultima vreme pe fondul unei oboseli cronice si a unui inceput de an de cacat am avut foarte multe idei care, daca le-as fi dus pana la capat ar fi iesit niste posturi extraordinar de inteligente dar, cumatra lene a revenit in forta. Am pastrat ceva din ele si acest post il dedic acelor idei, argumentate pe scurt pentru ca sunt cu cumatra. Cu toate ca, categorisirea inseamna discriminare ar fi bine sa asez ideile pe categorii generale, dupa cum urmeaza:

Viata bate curu:

1. Dragi copii, nu va faceti iluzii, viata e greu, si pe masura ce cresteti cu cat realizarile voastre vor fi mai importante sau mai muncite/meritate, cu atat laudele si aprecierile vor fi mai mici. Fara sa atingem toate aspectele societatii si vietii ne vom axa doar pe partea scolara de exemplu: la BAC, Licenta etc. panica mare. La Dizertatie pauza. Nu a contat nici ca a existat nici ca s-a dat nici ca s-a luat si nici ca s-a luat bine. Nu ma refer aici doar la mine. Am mai discutat si cu altii ca am zis ca sunt eu nebun. La BAC si Licenta tensiune maxima urmata de  laude, aprecieri si cadouri care sa „marcheze” momentul. Acum nu. Dupa mintea mea ar exista trei motive pentru genu asta de comportament: e un examen pe care chiar si daca il pici nu conteaza ca nu sunt multi care isi continua studiile dupa, deci e cam „ultimul” examen din viata ta, se presupune ca esti deja destul de „mare” incat sa nu mai ai nevoie de aceeasi sustinere ca pana atunci si ultimul dar nu si cel din urma, oamenilor nu le pasa. Desi am incercat sa aleg unul se pare ca sunt toate trei. Lucrurile probabil ar fi fost cu mult schimbate daca stiam clar ca dupa master am sa imi trag si un doctorat. Ar fi contat dizertatiile astea. Esti desul de „mare” and you can tough it out, chestie cu care sunt de acord dar oamenii vor veni la tine sa caute sprijin/simpatie/sustinere etc. pentru cele mai de cacat chestii ca doar suntem „rude/prieteni/colegi etc”, si nu se vor multumi vreoadata cu putin, lucru pe care tu trebuie sa il faci. Daca o sa incerci sa folosesti aceeasi carte ai sa afli ca toti au problemele lor si nu au nevoie de inca un loc in care sa-si risipeasca energia. Daca ai tu probleme suntem „rude/prieteni/colegi etc dar cu masura ca am si eu viata mea” daca au ei probleme: „chiar nu te intereseaza deloc de ruda/prietenul/colegul tau??? Insensibilule.” Prin urmare, concluzia mea este ca trebuie sa ii „momesti” pe oameni cu ceva ca sa devina interesati, lucru care ma duce cu gandul la ultimul motiv: oamenilor nu le pasa. In general. Am trait cu impresia ca oamenii sunt totusi un grup cand trebuie dar m-am inselat. Sau poate nu cunosc eu pe cine trebuie. Daca tragedia/drama/problema ta ii afecteaza in vre-un fel sau ameninta sa le aduca vre-un prejudiciu echilibrului vietii lor atunci oamenii vor fi foarte saritori si solidari. Dar daca nu ii afecteaza cu nimic, doar prietenia sau gradul de rudenie nu sunt de ajuns in zilele noastre. Datoriile morale se prescriu mult mai repede in acest secol al super-vitezei si sentimentele sunt rezultatul unei colaborari dintre interes si teama. Deci, daca doriti simpatie ajutor sau macar atentie trebuie doar sa ii implicati pe altii. Deranajati-le echilibrul vietii scotandu-i din „their comfort zone” cu un pic de suspans sau pericol direct. Asa se leaga prietenii. Si daca deveniti indispensabili in viata lor atunci veti avea prieteni pe viata.

Ti-am zis ma ca nu e popa? Tu nimic…

2. Seriale politiste: peste tot seriale politiste, filme care abordeaza viata politistilor si tot asa. Filme cu eroi umani, cu oameni care iau atitudine si fac ceva in special in beneficiul maselor. Da chiar de ce se numeste un grup mare de oameni „masa”? Bati in ei cand zici „Doamne fereste”? Plutesc? Sau pentru ca atunci cand aduni multi oameni intr-un loc ai sa observi ca au proprietatile unei mese: neciopliti (cine dracu mai ciopleste mese, acum pe bune), tari, colturosi si cu aceeasi inteligenta? Eu optez pentru ultima. Pacat ca gluma asta merge doar in romana. Revenind, Motivul pentru care aceste seriale si filme au un succes fantastic nu este realizarea sau ingeniozitatea scenariului nici macar vre-un simt al dreptatii cu baze genetice ancestrale, adanc inradacinat in subconstient, care sa duca la admiratie. Motivul pentru care acest gen de filme are succes este nevoia de iluzia sigurantei. Din acelasi motiv din care aceiasi oameni au nevoie sa vada semnul „Exit” deasupra usii dintr-un avion: Iluzia Sigurantei! Nu conteaza ca esti la 25.000 de metri deasupra solului, vei dormi linistit pentru ca stii ca la o adica ai pe unde sa iesi. La fel si cu filmele: nu conteaza ca in timp ce tu te uiti la un serial in care baietii rai o incaseaza grav tie „iti incearca usa, si-l vezi pa vizor” – ca sa citez din clasici – tu vei dormi linistit cu iluzia ca cineva chiar vegheaza pentru tine. 

In ceea ce priveste serialele cu eroi – ei bine – aia e alta nevoie patologica a unei rase umane slabite de permisivitate. Nevoia de initaitiva. Daca stropul de initiativa si curaj care se prelinge incet ca rahatul pe geam in interiorul fiecaruia, ar fi adunat intr-un singur om care sa demareze singur o actiune de care omenirea ar avea nevoie atunci am fi cu totii fericiti. Si omu ala ar fi de cacat da asta e altceva. :-). Noi nu avem eroi dar ni facem. Nu se fac filme despre unu care intra intr-o cladire in flacari si salveza pe cineva dar in schimb stie toata lumea despre Batman. Oamenii nu se vor ridica nicodata sa faca ceva pentru ei, vor avea nevoie de un conducator deoarece trebuie sa existe cineva care sa preia vina in caz ca totu se duce dracu’. Daca e victorie e a oamenilor, daca e infrangere e responsabilitatea unuia. Oamenii sunt lasi, lipsiti de initativa, egocentristi si recesivi. Caracterul puternic nu mai este la moda, dar daca se ridica vre-unul il vom urma atat timp cat suntem asigurati ca pozitia respectivului este destul de puternica in contextul grupului astfel incat, in cazul in care se termina prost, nimeni nu va fi tras la raspundere in afara de el. Problema este ca tocmai cei ce incearca sa faca ceva sunt judecati de cei care stau si se ascund. E ca si cum ai avea un concurs de frumusete judecat de orbi leprosi.

3. Oamenii sunt unici….in felul lor. Speciali si interesanti pentru prietenii si rudele apropiate care nu le spun ca sunt penibili dintr-o datorie morala data de legatura de sange ce ii leaga. E normal sa fie asa, doar dusmanii spun adevarul, prietenii si rudele mint constant prinsi in plasa datoriei. Ma uitam la o pustoaica in metrou: mai mult de 15 ani nu avea dar era echipata maxim de tot: cercel in buza, tunsa cu sabia, unghii negre si accesorii interesante dar deosebit de ciudatele de la capete de mort pana la crucea egipteana. O combinatie ….deosebita sa ii zicem dar care demonstra ca semnificatia fiecarui simbol pe care il purta era inexistenta pentru tipa respectiva. M-am blocat pe cercelul din buza: un cerc pe centrul buzei care era departat de buza. Ma intrebam: e la varsta mozolului, oare cum se mozoleste cu altu care are ceva asemanator? Nu se prind alea intre ele? Sau daca se saruta cu unu care are aparat dentar ar fi un fel de penis captivus? Ar trebui sa cheme un lacatus-mecanic sa ii desparta? Cand se despart o fac cu patentul? Anyway..the point is…. UNDE dracu gasesc niste oameni interesanti? Si nu pentru ca asa se dau ei ci pentru ca asa ii vad altii, sau macar majoritatea altora. De ceva timp simt nevoia de a avea oameni interesanti in jurul meu. Oameni diferiti, asta ar fi definitia mea. Oameni cu care sa ai ce sa vorbesti care sa asculte muzica buna nu zgomot, oameni cu inclinatii oarecum intelectuale, mai putin fixisti, care stiu sa se distreze (si a merge in club nu e distractie coaeeeeeeee). Mai demult, cand am facut ultima data evaluarea asta, am ramas cu impresia ca eu chiar cunosc oameni interesanti, dar se pare ca nu e asa. As vrea niste oameni care sa fie interesanti prin natura lor si nu sa fie asa datorita perceptiei mele denaturate despre ei. Stiu ca exista astfel de oameni da cred ca se ascund de mine. Poate miros eu dubios sau ceva de genu. Oricum, promit sa ii gasesc pentru ca asa nu se mai poate. Orasul asta ar trebui, ca toate orasele mari, sa fie un amalgam de personalitati si stiluri, un Babilon de perceptii care mai de care mai diferite. Nu frate, Bucurestiu e o mare fabrica de clonare in care fiecare merge in spatele celuilat pentru ca asa e la moda. Wtf?

Prietenii sunt construiti genetic sa te rupa, sa te corupa dar tot ei te si educa…

….zicea un filosof inca in viata. Prietenii mei, nu au reusit inca sa ma rupa, de corupt i-am corupt eu pe ei mereu dar se pare ca in domeniul educatiei au evoluat recent. M-au educat ca nu te poti baza pe nimeni nici macar pe unii pentru care ai facut totusi cate ceva. Aceasta ultima parte a postului le este dedicata. In ultima perioada am invatat ca nu ai voie sa iti fie greu. Si nu trebuie sa te arati un stalp de sustinere pentru prea multi sau pentru un timp prea indelungat pentru ca atunci cand o sa fii u la pamant nimeni nu te crede (pentru ca tu esti Joe coae). Plangeti-va cat mai des. Oamnii o sa ajunga sa va creada. Eu nu m-am plans de multe ori pentru ca am considerat ca nu am de ce sa ii incarc pe altii cu problemele mele dar aceasta filozifie de viata trebuie sa se schimbe.

Contextul este urmatorul: un inceput de an de rahat cu munca multa, stres si griji acumulate pe fondul carora prezenta feminina care se afla de trei ani in viata mea a decis sa paraseasca scena mutandu-se din oras. O vara in care nu am putut sa ma relaxez, doua dizertatii, munca, care m-a tinut in Bucurest in care nici macar de o depresia calumea nu am avut timp. Acum, cum poti tu ca prieten (si cu pretentie de cel mai bun), dupa ce mai bine de patru ani te-am impacat cu gagica-ta, te-am reprezentat in fata ei, am facut psihoterapie cu tine de fiecare data cand iti dadea papucii, ti-am sustinut punctul de vedere ca sa se impace cu tine si multe altele….sa imi spui ca te bucuri ca a mea pleaca, ca asa o sa vad si eu cat de greu e sa gasesti pe cineva? E greu sa gasesti pe cineva daca esti retard. Next.

Cum poti tu ca prietena, de mai bine de sase ani dupa nenumarate acoperiri, secrete care daca s-ar fi aflat (si s-au aflat) mi-ar fi facut mie rau in primul rand si ore intregi de psihoterapie sa vorbesti cu mine trei ore la telefon si eu sa incerc sa-ti povestesc tot ce am pe suflet si la fiecare chestie tu sa raspunzi cu cat de mult suferi ca nu te iubeste amantu pe care l-ai lasat ca sa te impaci cu fostu iubit. Cand voi le-ati avut pe ale voastre eu am stiut sa imi aman o perioada viata si sa fiu acolo. Invers: „am si eu viata mea” a se vedea paragrafu unu.

Sau cum tu ca prieten sa imi spui ca sunt prost ca nu tin o relatie la distanta fara viitor cand suntem la doar 300 de km distanta? Chesti asta cu relatia la distanta mi-a spus-o mai multa lume. Mai oamenilor, a plecat sa se mute acolo de tot, like forever, para siempre, nu mai vine inapoi. Relatia la distanta are o continuitate adica tinem o relatie la distanta cand plec 4 ani la facultate si apoi MA INTORC!!, nu cand plec de tot. Da imi e dor de ea da inca nu imie bine, ea nu m ajuta si nici tu sau altii nu. Pot sa suport singuratatea dar cea mai rea forma a ei este aceea in care esti singur fiind inconjurat de oameni.

Toata lumea mi-a zis ca sunt prost: ca sufar, ca o las sa plece, ca nu fac ceva pentru mine, ca nu ma scot din starea asta etc. Majoritatea oemanilor care mi-au zis asta sunt presupusi prieteni si cu majoritatea am facut ore de psihoterapie si au venit sa imi ceara ajutorul in mai multe cazuri. Acum am venit eu sa cer ajutorul si am primit palme-n cap. Sunt de acord sa fiti duri e o tehnica care se foloseste la oamenii deprimati cand nimic altceva nu merge. O folosesc si eu. Dar pana la ea mai sunt etape: simpatie, empatie, solidaritate, sfaturi, evitarea problemei si abia apoi esti dur cu omu daca nu merge nimic altceva.  Problema mea era ca eu nu eram deprimat ci doar ranit si nu aveam nevoie de palme ci de solutii, pe care de altfel mi le-am gasit mereu singur fara voi, dar acum, depasit fiind de situatie am cerut ajutor. Aveam nevoie sa intreb pe cineva (chiar daca stiam raspunsul): de ce nu ma mai suna? De exemplu.

Prietenii mei au multe drame existentiale si eu le-am cunoscut si le cunosc pe toate pentru ca am fost un fel de jurnal. Eu nu am multe drame existentiale si atunci cand le am incerc sa le rezolv singurel ca sa nu ii incarc si pe ceilalti cu aiureli. Eu imi judec prietenii dupa momentele relevante in care sunt acolo pentru mine. Acesta a fost un moment extrem de relevant in care am fost singur. O fi timpu sa trec la un alt fel. Probabil. Mai sunt oameni care merita palme dar am obosit si nu mai merita efortul.

A sunat urat ce am scris dar e ceea ce simt. Ma asteptam ca oamenilor sa nu le pese dar nu si voua. Sunteti 5 in total iar in curand niciunu. Facem altii vorba poetului. Chiar si daca nu mi-ati fi fost datori (paragrafu 1 datoriile care se prescriu prea repede) suntem totusi prieteni si ar fi ttrebuit sa pareti macar interesati. Celor ce citesc poate li se pare ca m-am plans aici si poate asa e dar faptele sunt mult mai multe si mai nasoale decat ce am scris eu. Si oricum nu scriu pentru parerile unor necunoscuti.

In loc de incheiere vreau sa zic urmatoarele: ma fac eu bine, vreu cont pe Facebook, vreau un caine (labrador negru sau argintiu sau lup) si imi bag …..-n lume si v-o fac cadou.

In rest numai de bine. 🙂

Posted in Prepuţurile gandirii | 6 Comments »

Am luat parte la inc-o carte…

Posted by joeindianu pe 11/10/2010

Motto: Georgia on my mind…

  

Disclaimer: Ne-am lansat ca naveta Columbia…

Dupa doi ani lungi si uneori anevoiosi s-a lansat un proiect pe care sunt sigur ca majoritatea il au la suflet: Razboiul Ruso-Georgian.  Cu o capacitate de 559 de pagini (un DEX mai mic) aceasta carte face cinste tuturor autorilor sai. La capitolul autori ii avem pe: Iulian Chifu, Monica Oproiu si Narciz Balasoiu. Acuma, noi cand ne lansam prima carte de mare valoare nu o facem oricum si o facem pe de-a lungu si de-a latu astfel ca am fost omagiati de: Ghiorghi Baramidze, Vice-premierul Georgiei, Levan Metreveli, Ambasadorul Georgiei la Bucuresti, Teodor Melescanu Senator si fost ministru al apararii si Cornel Codita Director de Programe la CPC-EW.

Ca sa va mai plictisesc un pic va spun si despre ce e vorba: Cartea este un studiu complex realizat pe parcursul a doi ani de zile despre razboiul ruso-georgian din 2008. In componenta sa se pot gasi: descrierea razboiului, analiza deciziei in criza din perspectiva decidentilor romani, analiza deciziei in criza din perspectiva decidentilor georgieni, analiza mediatica pe tot parcursul razboiului pentru ca la final sa aveti o droaie de harti, statistici si alte nebunii de acest gen. Dat fiind faptul ca aceasta carte va fi data spre vanzare va invit respectuos sa marsh si cumaparati-o ca ne e foame!! O sa revin cu lista de librarii si locuri unde o puteti gasi si la ce bani. As dori cu aceasta ocazie nu doar sa ii amintesc ci sa ii si omagiez spunandu-le un „bravo frate!” autorilor care nu apar pe coperta dar fara de care aceasta carte nu s-ar aflat in forma complexa in care se afla. Acesti este dupa cum se afla in ordinea numerelor de pe tricou:

ADRIANA SAULIUC, MIRELA-ANCUTA SAMOILA,SHEYLA ABDISA, RADU ARGHIR, FLORENTINA MITEA (MARIN),WALTER ROMER, ALEXANDRU CSAKI, ROXANA URSU, NARCIZ BALASOIU, GABRIELA RADU, MIHAI-LIVIU SABIE, ELIS BEKIR si mereu controversatul 🙂 …..eu….adica BOGDAN NEDEA (jur ca daca stiam sa fac fontu mai mare ma scriam 72) :-))!

Toti acesti viteji inscrisi pe aceasta piatra funerara virtuala au primit medalia de onoare cu onoruri a Centrului pentru Prevenirea Conflictelor si Early Warning in rang de Cercetasi (nu cercetatori, titlul in engleza este Junior Researcher deci…cercetasi) pentru fapte vitejesti, nopti nedormite, manichiuri stricate pe tastatura, sute sau chiar zeci de hectolitri de bere si cola baute, tone de tutun, mii de miligrame de cofeina pura in sange si dedicatie totala pentru care (si acum foarte serios) merita toata admiratia, respectul si aprecierile de care sunteti in stare chiar daca nu ii cunoasteti. Nu e usor ce au facut si eu sunt mandru de ei si evident si de mine si as dori sa profit de aceasta ocazie sa mi-o spun: Bravo Bogdanel! Gata, mi-am spus-o. 🙂

…si acu poze tata:

 

Vicepremierul georgian Ghiorghi Baramidze declarandu-si toata admiratia pentru toti autorii

Inegalabilul Teodor Melescanu felicitand Cercetasii Mesei Dreptunghiulare cu Laptop

 

Iulian Chifu – acest „Guru al Conflictelor” dupa cum a fost numit de unul dintre mentorii sai, T. Melescanu

Domnisoara Monica Oproiu, o persoana draga mie care ne-a mentionat pe toti in fata stimatului auditoriu

Narciz Balasoiu, acest „Don Juan de Marco meets Cassanova” al conflict resolution-ului romanesc

Nu prea pun eu poze cu mine da prea mi-s frumos, destept, modest si mandra-n toate cele. Si pana la urma e blogu meu ce pana mea! In piept am o insigna cu steagul Georgian. Am zis! Cravata stramba nimeni nu-mi zicea..glume de researcheri…! Lasa mah…ea stramba da eu drept 🙂

Poza de vizite oficiale. Eu cu autoarea amandoi tinant de Bestsellerul anului 2010!!

O poza tremurata si mica (pentru ca mare nu apareau toti) cu echipa CPC(daca o vreti mai mare dati click…poza mah!). De la stanga la dreapta: Stamate Ana-Maria, Alex Csaki, Roxana Ursu, Mirela Samoila, Gabi Radu, Adriana Sauliuc, Radu Arghir, Frunzetti si nu mai stiu cum, Bogdan Nedea, Florentina Marin, Iulian Chifu, Sheyla Abdisa, Walter Romer, Monica Oproiu si Narciz Balasoiu.

In loc de incheiere as dori sa aduc multumiri si un omagiu special domnisoarei Ana-Maria Stamate, Assistent Manager la CPC-EW cea care mereu a muncit enorm si care totusi niciodata nu s-a vazut pe fatada, as vrea sa ii zic cat de mult inseamna munca ei pentru noi si o omagiem in special pentru ca ea ne aduce banii si ii imparte, deci nu vrem sa o suparam. Chiar o iubim si mai mult. Tot la mentiuni speciale as vrea sa ii multumesc pentru eforturi doamnei Laura Baritz, Directorul Economic la CPC, care munceste la fel de mult dar a carei munca nu se vede direct si in plus, ea ii da banii lu’ Ana ca sa ni-i aduca deci o iubim si mai mult!

O echipa faina, oameni faini, poate si prieteni mai stii?

Va doresc tot binele din lume chiar daca mie imi ramane mai putin!

Posted in Străfundăturile intelectului | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »