La Picioru’ Porcului

Dacă tâmpitu’ ăla nu musca din măr, acum eram cu toţii-n paradis!

Manifest impotriva vietii

Posted by joeindianu pe 14/10/2010

 Motto: Pentru ca uneori chiar iti vine sa-ti bagi pula!

 

Disclaimer: Carnat de post ce am facut. Mi-e lene si mie sa il citesc. Nici macar funny nu e.Don’t bother. I didn’t. Nici macar poze n-are.

Am disparut stiu. Nu am multi cititori fideli deci nu am avut pe cine sa dezamagesc.  In ultima vreme pe fondul unei oboseli cronice si a unui inceput de an de cacat am avut foarte multe idei care, daca le-as fi dus pana la capat ar fi iesit niste posturi extraordinar de inteligente dar, cumatra lene a revenit in forta. Am pastrat ceva din ele si acest post il dedic acelor idei, argumentate pe scurt pentru ca sunt cu cumatra. Cu toate ca, categorisirea inseamna discriminare ar fi bine sa asez ideile pe categorii generale, dupa cum urmeaza:

Viata bate curu:

1. Dragi copii, nu va faceti iluzii, viata e greu, si pe masura ce cresteti cu cat realizarile voastre vor fi mai importante sau mai muncite/meritate, cu atat laudele si aprecierile vor fi mai mici. Fara sa atingem toate aspectele societatii si vietii ne vom axa doar pe partea scolara de exemplu: la BAC, Licenta etc. panica mare. La Dizertatie pauza. Nu a contat nici ca a existat nici ca s-a dat nici ca s-a luat si nici ca s-a luat bine. Nu ma refer aici doar la mine. Am mai discutat si cu altii ca am zis ca sunt eu nebun. La BAC si Licenta tensiune maxima urmata de  laude, aprecieri si cadouri care sa „marcheze” momentul. Acum nu. Dupa mintea mea ar exista trei motive pentru genu asta de comportament: e un examen pe care chiar si daca il pici nu conteaza ca nu sunt multi care isi continua studiile dupa, deci e cam „ultimul” examen din viata ta, se presupune ca esti deja destul de „mare” incat sa nu mai ai nevoie de aceeasi sustinere ca pana atunci si ultimul dar nu si cel din urma, oamenilor nu le pasa. Desi am incercat sa aleg unul se pare ca sunt toate trei. Lucrurile probabil ar fi fost cu mult schimbate daca stiam clar ca dupa master am sa imi trag si un doctorat. Ar fi contat dizertatiile astea. Esti desul de „mare” and you can tough it out, chestie cu care sunt de acord dar oamenii vor veni la tine sa caute sprijin/simpatie/sustinere etc. pentru cele mai de cacat chestii ca doar suntem „rude/prieteni/colegi etc”, si nu se vor multumi vreoadata cu putin, lucru pe care tu trebuie sa il faci. Daca o sa incerci sa folosesti aceeasi carte ai sa afli ca toti au problemele lor si nu au nevoie de inca un loc in care sa-si risipeasca energia. Daca ai tu probleme suntem „rude/prieteni/colegi etc dar cu masura ca am si eu viata mea” daca au ei probleme: „chiar nu te intereseaza deloc de ruda/prietenul/colegul tau??? Insensibilule.” Prin urmare, concluzia mea este ca trebuie sa ii „momesti” pe oameni cu ceva ca sa devina interesati, lucru care ma duce cu gandul la ultimul motiv: oamenilor nu le pasa. In general. Am trait cu impresia ca oamenii sunt totusi un grup cand trebuie dar m-am inselat. Sau poate nu cunosc eu pe cine trebuie. Daca tragedia/drama/problema ta ii afecteaza in vre-un fel sau ameninta sa le aduca vre-un prejudiciu echilibrului vietii lor atunci oamenii vor fi foarte saritori si solidari. Dar daca nu ii afecteaza cu nimic, doar prietenia sau gradul de rudenie nu sunt de ajuns in zilele noastre. Datoriile morale se prescriu mult mai repede in acest secol al super-vitezei si sentimentele sunt rezultatul unei colaborari dintre interes si teama. Deci, daca doriti simpatie ajutor sau macar atentie trebuie doar sa ii implicati pe altii. Deranajati-le echilibrul vietii scotandu-i din „their comfort zone” cu un pic de suspans sau pericol direct. Asa se leaga prietenii. Si daca deveniti indispensabili in viata lor atunci veti avea prieteni pe viata.

Ti-am zis ma ca nu e popa? Tu nimic…

2. Seriale politiste: peste tot seriale politiste, filme care abordeaza viata politistilor si tot asa. Filme cu eroi umani, cu oameni care iau atitudine si fac ceva in special in beneficiul maselor. Da chiar de ce se numeste un grup mare de oameni „masa”? Bati in ei cand zici „Doamne fereste”? Plutesc? Sau pentru ca atunci cand aduni multi oameni intr-un loc ai sa observi ca au proprietatile unei mese: neciopliti (cine dracu mai ciopleste mese, acum pe bune), tari, colturosi si cu aceeasi inteligenta? Eu optez pentru ultima. Pacat ca gluma asta merge doar in romana. Revenind, Motivul pentru care aceste seriale si filme au un succes fantastic nu este realizarea sau ingeniozitatea scenariului nici macar vre-un simt al dreptatii cu baze genetice ancestrale, adanc inradacinat in subconstient, care sa duca la admiratie. Motivul pentru care acest gen de filme are succes este nevoia de iluzia sigurantei. Din acelasi motiv din care aceiasi oameni au nevoie sa vada semnul „Exit” deasupra usii dintr-un avion: Iluzia Sigurantei! Nu conteaza ca esti la 25.000 de metri deasupra solului, vei dormi linistit pentru ca stii ca la o adica ai pe unde sa iesi. La fel si cu filmele: nu conteaza ca in timp ce tu te uiti la un serial in care baietii rai o incaseaza grav tie „iti incearca usa, si-l vezi pa vizor” – ca sa citez din clasici – tu vei dormi linistit cu iluzia ca cineva chiar vegheaza pentru tine. 

In ceea ce priveste serialele cu eroi – ei bine – aia e alta nevoie patologica a unei rase umane slabite de permisivitate. Nevoia de initaitiva. Daca stropul de initiativa si curaj care se prelinge incet ca rahatul pe geam in interiorul fiecaruia, ar fi adunat intr-un singur om care sa demareze singur o actiune de care omenirea ar avea nevoie atunci am fi cu totii fericiti. Si omu ala ar fi de cacat da asta e altceva.🙂. Noi nu avem eroi dar ni facem. Nu se fac filme despre unu care intra intr-o cladire in flacari si salveza pe cineva dar in schimb stie toata lumea despre Batman. Oamenii nu se vor ridica nicodata sa faca ceva pentru ei, vor avea nevoie de un conducator deoarece trebuie sa existe cineva care sa preia vina in caz ca totu se duce dracu’. Daca e victorie e a oamenilor, daca e infrangere e responsabilitatea unuia. Oamenii sunt lasi, lipsiti de initativa, egocentristi si recesivi. Caracterul puternic nu mai este la moda, dar daca se ridica vre-unul il vom urma atat timp cat suntem asigurati ca pozitia respectivului este destul de puternica in contextul grupului astfel incat, in cazul in care se termina prost, nimeni nu va fi tras la raspundere in afara de el. Problema este ca tocmai cei ce incearca sa faca ceva sunt judecati de cei care stau si se ascund. E ca si cum ai avea un concurs de frumusete judecat de orbi leprosi.

3. Oamenii sunt unici….in felul lor. Speciali si interesanti pentru prietenii si rudele apropiate care nu le spun ca sunt penibili dintr-o datorie morala data de legatura de sange ce ii leaga. E normal sa fie asa, doar dusmanii spun adevarul, prietenii si rudele mint constant prinsi in plasa datoriei. Ma uitam la o pustoaica in metrou: mai mult de 15 ani nu avea dar era echipata maxim de tot: cercel in buza, tunsa cu sabia, unghii negre si accesorii interesante dar deosebit de ciudatele de la capete de mort pana la crucea egipteana. O combinatie ….deosebita sa ii zicem dar care demonstra ca semnificatia fiecarui simbol pe care il purta era inexistenta pentru tipa respectiva. M-am blocat pe cercelul din buza: un cerc pe centrul buzei care era departat de buza. Ma intrebam: e la varsta mozolului, oare cum se mozoleste cu altu care are ceva asemanator? Nu se prind alea intre ele? Sau daca se saruta cu unu care are aparat dentar ar fi un fel de penis captivus? Ar trebui sa cheme un lacatus-mecanic sa ii desparta? Cand se despart o fac cu patentul? Anyway..the point is…. UNDE dracu gasesc niste oameni interesanti? Si nu pentru ca asa se dau ei ci pentru ca asa ii vad altii, sau macar majoritatea altora. De ceva timp simt nevoia de a avea oameni interesanti in jurul meu. Oameni diferiti, asta ar fi definitia mea. Oameni cu care sa ai ce sa vorbesti care sa asculte muzica buna nu zgomot, oameni cu inclinatii oarecum intelectuale, mai putin fixisti, care stiu sa se distreze (si a merge in club nu e distractie coaeeeeeeee). Mai demult, cand am facut ultima data evaluarea asta, am ramas cu impresia ca eu chiar cunosc oameni interesanti, dar se pare ca nu e asa. As vrea niste oameni care sa fie interesanti prin natura lor si nu sa fie asa datorita perceptiei mele denaturate despre ei. Stiu ca exista astfel de oameni da cred ca se ascund de mine. Poate miros eu dubios sau ceva de genu. Oricum, promit sa ii gasesc pentru ca asa nu se mai poate. Orasul asta ar trebui, ca toate orasele mari, sa fie un amalgam de personalitati si stiluri, un Babilon de perceptii care mai de care mai diferite. Nu frate, Bucurestiu e o mare fabrica de clonare in care fiecare merge in spatele celuilat pentru ca asa e la moda. Wtf?

Prietenii sunt construiti genetic sa te rupa, sa te corupa dar tot ei te si educa…

….zicea un filosof inca in viata. Prietenii mei, nu au reusit inca sa ma rupa, de corupt i-am corupt eu pe ei mereu dar se pare ca in domeniul educatiei au evoluat recent. M-au educat ca nu te poti baza pe nimeni nici macar pe unii pentru care ai facut totusi cate ceva. Aceasta ultima parte a postului le este dedicata. In ultima perioada am invatat ca nu ai voie sa iti fie greu. Si nu trebuie sa te arati un stalp de sustinere pentru prea multi sau pentru un timp prea indelungat pentru ca atunci cand o sa fii u la pamant nimeni nu te crede (pentru ca tu esti Joe coae). Plangeti-va cat mai des. Oamnii o sa ajunga sa va creada. Eu nu m-am plans de multe ori pentru ca am considerat ca nu am de ce sa ii incarc pe altii cu problemele mele dar aceasta filozifie de viata trebuie sa se schimbe.

Contextul este urmatorul: un inceput de an de rahat cu munca multa, stres si griji acumulate pe fondul carora prezenta feminina care se afla de trei ani in viata mea a decis sa paraseasca scena mutandu-se din oras. O vara in care nu am putut sa ma relaxez, doua dizertatii, munca, care m-a tinut in Bucurest in care nici macar de o depresia calumea nu am avut timp. Acum, cum poti tu ca prieten (si cu pretentie de cel mai bun), dupa ce mai bine de patru ani te-am impacat cu gagica-ta, te-am reprezentat in fata ei, am facut psihoterapie cu tine de fiecare data cand iti dadea papucii, ti-am sustinut punctul de vedere ca sa se impace cu tine si multe altele….sa imi spui ca te bucuri ca a mea pleaca, ca asa o sa vad si eu cat de greu e sa gasesti pe cineva? E greu sa gasesti pe cineva daca esti retard. Next.

Cum poti tu ca prietena, de mai bine de sase ani dupa nenumarate acoperiri, secrete care daca s-ar fi aflat (si s-au aflat) mi-ar fi facut mie rau in primul rand si ore intregi de psihoterapie sa vorbesti cu mine trei ore la telefon si eu sa incerc sa-ti povestesc tot ce am pe suflet si la fiecare chestie tu sa raspunzi cu cat de mult suferi ca nu te iubeste amantu pe care l-ai lasat ca sa te impaci cu fostu iubit. Cand voi le-ati avut pe ale voastre eu am stiut sa imi aman o perioada viata si sa fiu acolo. Invers: „am si eu viata mea” a se vedea paragrafu unu.

Sau cum tu ca prieten sa imi spui ca sunt prost ca nu tin o relatie la distanta fara viitor cand suntem la doar 300 de km distanta? Chesti asta cu relatia la distanta mi-a spus-o mai multa lume. Mai oamenilor, a plecat sa se mute acolo de tot, like forever, para siempre, nu mai vine inapoi. Relatia la distanta are o continuitate adica tinem o relatie la distanta cand plec 4 ani la facultate si apoi MA INTORC!!, nu cand plec de tot. Da imi e dor de ea da inca nu imie bine, ea nu m ajuta si nici tu sau altii nu. Pot sa suport singuratatea dar cea mai rea forma a ei este aceea in care esti singur fiind inconjurat de oameni.

Toata lumea mi-a zis ca sunt prost: ca sufar, ca o las sa plece, ca nu fac ceva pentru mine, ca nu ma scot din starea asta etc. Majoritatea oemanilor care mi-au zis asta sunt presupusi prieteni si cu majoritatea am facut ore de psihoterapie si au venit sa imi ceara ajutorul in mai multe cazuri. Acum am venit eu sa cer ajutorul si am primit palme-n cap. Sunt de acord sa fiti duri e o tehnica care se foloseste la oamenii deprimati cand nimic altceva nu merge. O folosesc si eu. Dar pana la ea mai sunt etape: simpatie, empatie, solidaritate, sfaturi, evitarea problemei si abia apoi esti dur cu omu daca nu merge nimic altceva.  Problema mea era ca eu nu eram deprimat ci doar ranit si nu aveam nevoie de palme ci de solutii, pe care de altfel mi le-am gasit mereu singur fara voi, dar acum, depasit fiind de situatie am cerut ajutor. Aveam nevoie sa intreb pe cineva (chiar daca stiam raspunsul): de ce nu ma mai suna? De exemplu.

Prietenii mei au multe drame existentiale si eu le-am cunoscut si le cunosc pe toate pentru ca am fost un fel de jurnal. Eu nu am multe drame existentiale si atunci cand le am incerc sa le rezolv singurel ca sa nu ii incarc si pe ceilalti cu aiureli. Eu imi judec prietenii dupa momentele relevante in care sunt acolo pentru mine. Acesta a fost un moment extrem de relevant in care am fost singur. O fi timpu sa trec la un alt fel. Probabil. Mai sunt oameni care merita palme dar am obosit si nu mai merita efortul.

A sunat urat ce am scris dar e ceea ce simt. Ma asteptam ca oamenilor sa nu le pese dar nu si voua. Sunteti 5 in total iar in curand niciunu. Facem altii vorba poetului. Chiar si daca nu mi-ati fi fost datori (paragrafu 1 datoriile care se prescriu prea repede) suntem totusi prieteni si ar fi ttrebuit sa pareti macar interesati. Celor ce citesc poate li se pare ca m-am plans aici si poate asa e dar faptele sunt mult mai multe si mai nasoale decat ce am scris eu. Si oricum nu scriu pentru parerile unor necunoscuti.

In loc de incheiere vreau sa zic urmatoarele: ma fac eu bine, vreu cont pe Facebook, vreau un caine (labrador negru sau argintiu sau lup) si imi bag …..-n lume si v-o fac cadou.

In rest numai de bine.🙂

6 Răspunsuri to “Manifest impotriva vietii”

  1. Lysander said

    Nu, nu vrei cont pe facebook… Nu-ţi băga p..a-n ea de confidenţialitate (sau în el de blender, în funcţie de gusturi).

    Mai bine ia-ţi un câine, că tot vorbeai de loialitate.

  2. Mihai said

    Legat de prieteni… n-ar fi fost mai potrivit sa le spui paragraful asta la o bere si nu pe blog?

    Sa scrii pe blog chestii aiurea despre prieteni e ca si cand i-ai barfi cu femeia de serviciu (adica degeaba)

    • joeindianu said

      Ei bine ai dreptate in mare dar aici macar pot sa vorbesc eu inainte sa inceapa ei si sa ne pierdem in problemele lor. Scriu si eu unde nu pot fi intrerup si unde ar avea o oarecare greutate. Majoritatea acestor lucruri au fost spuse personal si daca ar fi avut efect ultimul paragraf nu ar fi existat. Nu o lua ca pe o barfa. Ia-o ca pe piesa de teatru sau o carte. Consistenta, ideea si expunerea sunt la fel. Merci de comm

  3. adi said

    WTF dude???😀 Ti-am zis eu acum cateva zile de-un intaritor…crek trebe urgentat.

  4. B said

    http://www.youtube.com/watch?v=7tJe8Oiiz4I🙂

  5. Madeleine said

    Stiu ca nu te intereseaza dar totusi… Sincere felicitari pentru Forma de descarcare alesa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: